Voiaj prin Elveţia… învăţământului românesc

Trebuie sa recunosc….. m-ati omorat cu excursia asta… mai ales ca am recunoscut foarte multe locuri prin care am trecut in periplul meu de doua saptamani in Elvetia, cand am fost la o prietena, acum vreo… 6 ani. Stiu ca atunci nu mi-a convenit ritmul ei de vizita, in fiecare zi vedeam alt oras, uneori chiar doua… mancam sandvisuri si cate un mar… acum stiu de ce. Inca imi amintesc de Lugano, de Geneva, de Luzern, de lacurile Brienz, Maggiore, Leman… pe care le-am vazut in realitate, la fel varful Jungfrau de … departe. Acum realizez cat de multe am putut vizita… in afara de vizite cred ca voi ramane o imaginativa… imi vizualizez perfect itinerariul, pot vedea toate locurile cu ochii mintii acum si stiu ca voi scrie candva si despre Elvetia. Nu stiu cum, nu stiu de ce sau in ce conditii, dar… voi scrie.

 

Cartea la care lucrez acum, “Romanul profesorului profesionist” nu este deloc o carte didactica si nici titlul acesta nu e nici definitoriu, nici definitiv dar… am la material…….. in special din partea elevilor ca noi, cu tipicurile noastre, mai mici sau mai mari suntem, in esenta aceiasi. Misiunea noastra s-a schimbat insa, din nobila in alta… elevul ramanand la fel de ignobil sau poate, tocmai de aceea noi … mai toleranti. Sunt de acord ca sistemul nostru de invatamant este unul speculativ, speculeaza “piata de profesori” ca sa nasca pepiniera de oameni docti dar care sa actioneze automat, in favoarea elevului, deci ca niste roboti care trebuie sa asculte ceea ce li se spune sa faca. Speculatia este si la nivelul cunostintelor, aici jucatorul de ruleta, elevul, are cea mai mare abilitate in a-si calcula toate riscurile dar, mai ales, posibilitatile prin care poate lua o nota buna care sa anuleze toate jetoanele ghinioniste. Si, din toata aceasta surda lupta nu castiga nici elevul, decat rezultate false, care nu ii pun in valoare competentele iar profesorul nu mai castiga nimic, nici macar reputatie fiindca el este pionul acestui sistem subred pe care altii il manipuleaza, altii il speculeaza… nu el. Si ce ii va ramane dascalului? “Numele pe o carte”, uneori nici atat fiindca, potrivit lui Eminescu, se pare ca si acesta va fi sters, prin speculatie, de numele altcuiva, nu slavindu-te pe tine, ridicandu-se pe el, iar dascalul va ramane cu … “nemurirea”… Hehehehehehe. Dati-mi voie sa rad. Imi pare rau daca rasul meu seamana mai mult cu rasul mortii rilkiene sau al mortii lui Baudelaire pe zambetul meu ca o grimasa dar, recunosc, am crezut in scopul nobil al acestei misiuni de dascal.

 

Nu mai cred, cred insa ca suntem doar rotite ale unei masinatiuni. Nici macar proprii stapani nu ne mai suntem. Suntem stapanii ideilor care ne stapanesc. Si nu cred ca am spus eu asta, probabil a afirmat-o Goethe inainte… nu stiu, dar e adevarat. Nu mai gandim noi, suntem ganditi. Si Arthur Rimbaud afirma asta prin 1869, “Je est un autre”, “Eu este un altul”…

 

Ma tem ca peroratia mea a depasit cu mult limitele unui mesaj electronic.. Ma scuzati daca m-am inflacarat prea tare. Dar chiar imi pare rau de tot ceea ce se intampla, de ideile noastre frumoase, de margaritarele aruncate…. stiti dvs. cui si, cu toate astea, noi trebuie sa suportam totul, in aceasta stupida notiune a “invataturii centrate pe elev”… dar pe profesor il “centreaza” cineva cand isi pierde centrul de greutate in mijlocul atator reguli stupide care il determina sa isi piarda pamantul de sub picioare? Nu cred. Pentru el nu exista decat reguli, obligatii si atat. Drepturile toate le au acum ei, elevii ori guvernantii, fostii elevi… destepti. Si daca acesta e viitorul nostru de maine… dati-mi voie sa ma cutremur.