About me

Ma numesc Englisch Loredana-Elena, am 37 de ani, sunt profesoara de limba si literatura romana si franceza la Colegiul “Christian Kertsch” din Brasov. Am fost, pe rand, eleva, la liceul “Unirea”, actualmente colegiu cu acelasi nume, din Brasov, sunt nascuta tot aici, la poalele Tampei, unde imi duc existenta din 1977 incoace… de cand m-am mutat in centru cu parintii mei… apoi am cunoscut Brasovul si in calitate de studenta, timp de cinci ani, cam timida la vremea aceea pentru un inceput literar insa eram temerara in visele mele inconstiente dar consistente… am terminat cu studentia prin 1996, am fost profesoara prin mai multe scoli, printre care si liceul – pe atunci- Unirea din Brasov, Informatica, Liceul Silvic, “Sextil Puscariu” din Bran, apoi mi s-a urat cu didactica… si m-am refulat in presa. Sub presa am lucrat cam 2 ani si jumatate, la cotidianul “Transilvania Expres” din Brasov, apoi am mai avut o intrerupere… nu de sarcina, ci in activitatea la catedra, in 2003 cand am plecat pentru 8 luni in Bucuresti unde am castigat o paine buna insa un pic amara, fiindca mereu mi-a lipsit orasul meu natal, unde m-am si intors in septembrie 2004, tot la catedra. De aici inca mananc o paine, colaborari am mai avut, cu diverse reviste si articole mi-au aparut si prin publicatii din Bucuresti, precum “Revista misterelor”, mai mult traduceri, am tradus si o carte de poezie, “Requiem pour Sandy”, am participat si la cateva congrese internationale in calitate de interpret pe limba franceza si engleza… am devenit traducator autorizat pe limba franceza inca din 1998 dar activez ca independenta… si colaboratoare cu oficiile notariale si ma bucur ca inca sunt pe picioarele mele, caut sa mentin si kilogramele… de suplete ca sa ma strecor in lumea exterioara cu blandete sau neobservata… De aceea, m-am hotarat sa fiu un pic elocventa si sa trag cortina scenei din viata mea nu inainte de a spune ca activez ca membra a cenaclului Uniunii Scriitorilor filiala Brasov si sunt bucuroasa ca pot colabora la reviste locale precum “Astra” sau “Dealul Melcilor”… am publicat si un roman de care ar trebui sa fiu mandra insa e prea putin popularizat… aici sper sa ma ajute blog-ul , “Mireasa fara voal” si am in pregatire un volum de poezie,”Rogvaiv” ce va aparea tot la editura “Transilvania Expres din Brasov. M-as bucura sa pot impartasi idei cu cei dragi mie, in special cu Claudiu Komartin, pe care il ador si pe care, din pacate, nu am avut inca placerea de a-l cunoaste. Visele de obicei devin realitate, de aceea eu cred in ele si in implinirea lor.       

6 răspunsuri la acest articol.

  1. Posted by Ela Voiculescu on 19/03/2008 at 6:53 pm

    Ma bucur ca mai exista oameni inclinati pentru scris,intr-o lume nebuna si pragmatica…..

    Răspunde

  2. In legatura cu sfarsitul: Niciodata, visele nu devin realitate, duar, duar realitatea poate fi cel mult visata intr-o forma a ei. Cel putin asta este cazul meu, altfel as fi fost departe in viata.Si subscri si eu la vorbele din comentariul de mai sus.

    Răspunde

    • Hello, Adi ! Mersi de vizita. Eu totusi cred ca e important s visezi, indiferent de finalitate, nu crezi`? daca visele s-ar sfarsi atunci si implinirea oricarui fapt din viata ar lua sfarsit si ne-am trezi cu sufletele goale. Nu e chiar asa… si, in plus, nu ar fi pacat sa ne pierdem visele? dilema este insa reala, visul primeaza realitatii sau realitatea e vis? a incercat Eminescu sa explice dilema prin filosofia lui Schopenhauer dar nu s-a ales decat cu o alta doza de pesimism in plus, atat de “reala”,atat de comuna noua… nu? un strop de pesimism intr-un pahar de optimism. Asta da, e o forma a realitatii.

      Răspunde

  3. RECTIFICARI RECTILINII : Ma numesc tot Englisch Loredana-Elena, am 39 de ani, am fost profesoara de limba si literatura romana si franceza la Colegiul “Christian Kertsch” din Brasov. Am fost, pe rand, eleva, la liceul “Unirea”, actualmente colegiu cu acelasi nume, din Brasov, sunt nascuta la poalele Tampei, unde imi duceam existenta din 1977 incoace… am cunoscut Brasovul si in calitate de studenta, timp de cinci ani, cam timida la vremea aceea pentru un inceput literar insa eram temerara in visele mele inconstiente dar consistente… Am terminat cu studentia prin 1996, am fost profesoara prin mai multe scoli, printre care si liceul – pe atunci- Unirea din Brasov, Informatica, Liceul Silvic, “Sextil Puscariu” din Bran, apoi mi s-a urat cu didactica… si m-am refulat in presa. Sub presa am lucrat cam 2 ani si jumatate, la cotidianul “Transilvania Expres” din Brasov, apoi am mai avut o intrerupere… nu de sarcina, ci in activitatea la catedra, in 2003 cand am plecat pentru 8 luni in Bucuresti unde am castigat o paine buna insa un pic amara, fiindca mereu mi-a lipsit orasul meu natal, unde m-am si intors in septembrie 2004, tot la catedra. De aici inca am manancat o paine, pana in august 2009. Colaborari am avut, in ‘cariera mea de piatra’, cu diverse reviste si articole ce mi-au aparut si prin publicatii din Bucuresti, precum “Revista misterelor”, acolo au fost mai mult traduceri. Am tradus, printre altele, si o carte de poezie, “Requiem pour Sandy”, am participat si la cateva congrese internationale in calitate de interpret pe limba franceza si engleza… am devenit traducator autorizat pe limba franceza inca din 1998 dar activez ca independenta… si colaboratoare cu oficiile notariale si ma bucur ca inca sunt pe picioarele mele, caut sa mentin si kilogramele… de suplete ca sa ma strecor in lumea exterioara cu blandete sau neobservata… De aceea, m-am hotarat sa fiu un pic elocventa si sa trag cortina scenei din viata mea nu inainte de a spune ca am activat ca membra a cenaclului Uniunii Scriitorilor filiala Brasov si am fost bucuroasa sa pot colabora la reviste locale precum “Astra” sau “Dealul Melcilor”… am publicat si un roman de care ar trebui sa fiu mandra insa e prea putin popularizat… aici sper sa ma ajute blog-ul , “Mireasa fara voal” si am in pregatire un volum de poezie,”Rogvaiv” ce va aparea tot la editura “Transilvania Expres din Brasov. M-as bucura sa pot impartasi idei cu cei dragi mie, in special cu Claudiu Komartin, pe care il ador si pe care, din pacate, nu am avut inca placerea de a-l cunoaste… In viitor, cine stie ? Visele de obicei devin realitate, de aceea eu cred in ele si in implinirea lor.

    Răspunde

  4. Posted by Mélanie on 07/09/2010 at 10:45 am

    Bonjour de Toulouse!

    J’ai atterri ici, via le blog “forever-green”… J’espère avoir le temps de “surfer” sur votre blog.

    Meanwhile: bon courage, bonne chance et bonne continuation!

    Amitiés occitanes.

    Răspunde

    • Bonjour Melanie ! Je salue de tout mon coeur la ville de Toulouse… oh, les beaux lieux que j’ai vus la-bas ! Je suis tres heureuse que tu as trouve quelque chose d’interessant ! Merci beaucoup aussi pour les meilleurs voeux ! Je te les souhaite aussi !
      Avec amitie,
      Lore E.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.