An Nou. Un alt an. Si inca unul. Si cati or mai fi… nu stiu.
Stiu ca am mai abandonat un an in voia soartei, un an in care am ingropat sperante, bucurii, planuri neterminate, hartii mazgalite, compozitii returnate sau rasuflate, an in care nu am mai scris mai nimic, nici macar blog-uri expirate, an in care am impartasit bucurii si sperante cu cei dragi, cu cel de langa mine. A fost un an in care mi-am pus pirostriile, desi nu ma gandeam ca voi ajunge in postura asta vreodata. Un an plin de renuntari, de renuntari si iar de renuntari si amanari.
Un an de voie buna a trecut. Bun la toate, bun pentru toate, am plans, am ras, am stat la masa cu oameni mari, cu oameni mici, am impartasit tristetea si nebanuita aroganta a celor mici, m-am bucurat de prezenta celor mari care m-au si uitat. Un an de uitare, deci. De iertare. I-am iertat pe toti care mi-au fost dragi si nu imi mai sunt aproape, aproape ca sa ii pot vizita, ca sa le pot simti prezenta in aer, in miros, in eter. Un an de nerevedere. Un an de abandonare. A sinelui, desigur. Abandonarea asta s-a produs de mult. Din 15 august 2008, de cand a murit tata. Nu dau vina pe el, se producea oricum, intr-un alt moment, poate. Dar, pentru mine, s-a produs atunci. In acel moment.
Casatoria. Un pas inapoi, un altul inainte, sau doi pasi inainte si unul inapoi, sincer, nu mai stiu pasii horei. Nici cum a inceput. Stiu doar ca adineauri am scris altfel despre casnicie si ca paragraful cu pricina s-a pierdut, fiindca nu am salvat ciorna asta. Ei, asa e si in viata, pierzi ocazii, oameni, cunostinte, trec pe langa tine, si i-ai fi putut ajuta candva sau toate te-ar fi putut scoate, cumva , din mocirla in care te zbati, dar te-au abandonat. Pur si simplu, asa, sau au uitat de tine. In momentul casniciei devii, fara sa vrei, dependent, apoi te gandesti daca dependenta trebuie revendicata de unul dintre soti, la un moment dat ori este dintotdeauna. Stiu doar atat, ca doare. Casnicia doare cand e vorba de legi tampite. Legi tampite adoptate de tara ta si care nu sunt valabile in tara in care esti. Legea tarii in care esti ce nu e valabila in tara ta. Si asa mai departe.
Abandonare. Doare. La fel de tare. Mai tare, parca. E o despartire de fiinta, de intimitatea fiintei tale, de o frumusete in care vrei sa te oglindesti ca intr-un al doilea eu , ca intr-o oglinda superioara si nu il mai gasesti, oglinda nu o vezi, ori pentru ca e aburita, ori pentru ca se ascunde privirii tale.
Scanare. Analizare. Iubire. Uitare. Am scanat tot ce am putut din anul trecut, m-am chinuit tare sa imi amintesc lucrurile bune, foarte putine, foarte putinul bine pe care candva, cumva l-am facut si eu, mirata de fapta mea. Cand e vorba doar de tine, de dorintele, nemultumirile sau de implinirile tale, viata nu mai e atat de interesanta. Era fascinanta cand te gandeai la ceilalti, cand traiai pentru bucuria succesului impartasit, pentru resemnarea esecului acceptat. Nu aveai cum sa nu te oglindesti in parerile altora. Acum , pur si simplu, nu mai conteaza. Nu te intereseaza parerea altora despre tine. E parerea ta despre tine si atat. Nu mai este deloc interesant. Ai vrea sa gasesti un anonim pe care sa il iubesti, sa ii daruiesti iubirea ta, iertarea, sa ii daruiesti eternitatea fiintei tale, sa iti fie ca o oglinda superioara in care sa te regasesti. Dar el , anonimul, nu exista. Este implantat in fiinta ta un cip care e programat sa greseasca. Fiindca este normal, fiindca este uman asa.
An Nou. Alta speranta incununeaza acum paginile goale ale anului nescrise, alt spor in implinirea unor lucruri marete sau minore, la retusarea planurilor vechi sau conceperea altora noi, la implinirea unor dorinte vechi sau construirea altora noi, in care sa crezi cu toata fiinta ta. Nu mai creezi de mult. Nu mai scrii. Lasi totul in voia unei soarte care oricum te-a uitat, te-a uitat, de cand nu mai socotesti anii in eternitate, ci in ani. Un An Nou in care iti doresti de toate : sanatate, bani, job nou, inspiratie vie, scrieri nenumarate, trairi, trairea unui vis care sa nu te abandoneze in viata. Dar cum “viata e vis”, se pare ca vei trai vrand-nevrand acest vis.
Reincarcare de baterii. Orice inceput e o reincarcare. De energia inceputului. De aceea e bine sa proiectezi vise optimiste, marete. Idei noi, indraznete. De aceea, adevarul e bine sa il spui cu voce tare, sa fii sincer, sa indraznesti sa vizitezi locuri pe care nu le-ai vazut niciodata, sa iti permiti placeri pe care nu le-ai gustat nicicand, sa iti permiti sa vezi lumea prin ochii unui calator indragostit de frumusetea ei, de varietatea aceluiasi suflet oglindit in mii de popoare…
Ma abonez si eu la aceste energii. Le invoc sa ma binecuvanteze. Poate anul asta. Daca nu, le invoc acum. Pentru la anul. Imi doresc un an nou, fara diacritice…
lorelei37
