Uau,ce afacere… !?

 

Să stai… să leneveşti, gândindu-te la oameni, la ceea ce ţi-au făcut ei ţie, la un bilanţ al rezultatelor pe care nu le ai, la toate acele lucruri pe care nu le-ai făcut… la minunea de a fi pe pământ şi nu în cer… de a trăi în infernul de aici şi nu în acela celest…

 

Să stai, să te gândeşti la ceea ce ai fi putut face de fiecare dată când ai ignorat pe cineva, un sfat bun de la un prieten, un profesor care nu ţi-a cerut altceva decât respect, un coleg care a vrut să te binecuvânteze cu un zâmbet, o desăvârşită reprezentare a zilei pe care nu ai vrea decât să o trăieşti, nu să o imaginezi… să leneveşti, să cazi într-o letargie aproape de spleen-ul simbolist şi să crezi că faci bine…

 

Să vrei să faci ceva cu tine însuţi şi totuşi, să nu faci nimic, să fumezi, să te închizi în norul acela de fum unde nimic nu mai contează, să faci să explodeze apoi realitatea ca un balon de săpun şi tu să fii în ea… atunci să îţi atârni ca nişte cercei la urechi adrenalina, să vrei să dormi în timpul orelor de conducere, să vrei să dormi în timpul orelor de română, de matematică, de engleză sau de geografie sau de… naiba să le ia, că sunt prea multe materii care nu ne interesează, prea multe informaţii pe care le primim degeaba, nu spune nimeni de războiul tacit dintre ruşi şi americani, de lumina de la capătul tunelului numit Petrom care vinde - în prostie, prin afaceri murdare – tot petrolul ţării, de explorările englezilor care pun stăpânire încetul cu încetul pe Marea Neagră sau Adriatică…. sau mai ştiu eu care, mare să fie… Nimeni nu vorbeşte cu tine despre cât de mult te fură la bani, cât îţi ia din salariu pentru aşa-zisul impozit pe care îl varsă în cele 400 de milioane ca salariu al unui pilot de la Tarom care mai primeşte şi pensia de 30-40.000 de euro. Cui îi pasă de tine? cui îi pasă de faptul că ei îşi bat joc de “demo” şi de “kratos” ce împreună ar trebui să îţi dea siguranţa democraţiei, a puterii poporului… Care popor? e prea adormit şi prea letargic, prea ocupat să îşi drămuiască firimiturile de pâine sau de avere ca să îi ajungă pe toată săptămâna, pe o lună, pe abonamentul de mobil ce îţi ia banii din buzunar, fie că vorbeşti, fie că nu vorbeşti la celular … ooofff ! care popor?!? cel care se uită la telenovele pentru că nu mai crede în iubire, cel care învaţă texte pe de rost şi îşi procură bani să îşi cumpere examenele vieţii, cel care adoarme la volan pentru că bea prea mult când nu trebuie şi cel care îşi risipeşte energia învăţând prostii şi nefăcând nimic inteligent? care popor? cel care nu cheltuie nimic pe educaţie şi dă banii pe maşini, femei şi cadouri inutile? cel care îngroaşă rândurile şpăgilor, ale mitomanilor şi ale corupţiei infinite în care se scaldă ca într-o mocirlă călduţă şi spumoasă? care popor? offf ! e mai bine sa doarmă. A ales somnul, somnul cel de veci pe timpul vieţii, a ales să se adoarmă ca să nu se mai trezească, a ales cotidianul banal al zilei de azi şi de ieri, cea de mâine e în renovare mereu… care dintre noi e mai breaz de atât?? nici unul, nici altul. Nici eu, nici tu. Nici nea Gheorghiţă… dar măcar el are o scuză, îşi face bine treaba, e consecvent cu el însuşi, a plecat în Germania, lucrează în construcţii, cei de acolo îl plătesc bine, el trimite banii acasă, pentru ca fata lui să îi cheltuie pe haine care nu îi folosesc decât la cluburi sau pe ţigări fine, care să atragă pe mahări, îi trimite banii băiatului care îi cheltuieşte pe produse electronice, noi jocuri care să îi ocupe mintea şi sufletul, banii lui se duc înainte de a ajunge la nevastă, pentru a plăti dările casei … şi atunci, nea Gheorghiţă, ca un om conştiincios ce este, unul care ştie valoarea lui 1 Mai muncitoresc, munceşte din nou, cară banii şi îi aduce ei…ei, lumii… lui, poporului din familia lui… care îl neglijează şi îl exploatează…. offf !  e mai bine să dorm !

 

Am închis apa. Măcar să nu mai curgă inutil. Alţii, din Africa, nici nu o au. Eu mă joc cu ea, cu baloanele de săpun ale realităţii mele ce mai mereu îmi lasă gura apă, mai mereu îmi lasă pofte şi o sete pe care nu reuşesc să o acopăr cu nimic, nici măcar cu o minge pe care să o mai pasez din când în când în alte tărâmuri… vreau să fiu eu … eu însămi. Măcar aici mă joc cu mingea în propriul teren, nu în terenul lumii, nici al realităţii. Nu îmi mai pasă de lume, de poporul meu letargic, de amorţeala oaselor mele. Vreau să dorm somnul cel de veci… toţi fac la fel, să îl dorm şi eu, liniştită, pe acea parcelă de vis a tinereţii mele pe ducă…

 

Hei, să nu îndrăzniţi să mă treziţi !!! poate numai atunci când nu vor mai plânge copiii după acei părinţi plecaţi departe, poate atunci când veţi da importanţă lucrurilor esenţiale din viaţă, poate atunci când mă veţi lăsa să fiu eu însămi şi nu mă veţi constrânge cu reguli stupide care aduc bani puţini şi lipsa pasiunii, poate atunci şi numai atunci, dacă îndrăzniţi şi merită, să mă treziţi! Până atunci însă, drumul e lung, emirul şi Mecca sunt departe… prea departe de lumea în care  ”Ca să pot muri liniştit, suferinţă, tu, pe mine mie redă-mă !”