ROMANUL PROFELOR PROFESIONISTE

- Uite, bă, şi la asta !

- Da, hă, hă, hă, hă, hă !

 - Mi-a fost profă.

 - Cine, asta, mă ? Hai să vedem.

- Oare scrie şi de mine aici ?

 - Cine, bă, aia ?

- Da, mă, a scris o carte, a doua cică.

 - Despre ce ?

 - Despre noi, bă, şi –

 - Şi trebuie s-o citim pentru şcoală?

- Da’ ce, bă,-i Eminescu?  Nu trebe.

- Bine, atunci dă-o naibii.

 - Da’ eu tot mi-o iau.

- De ce, bă?

- Are copertă faină. Mi-o pun în raft s-arate bine.

 - Da’ de când eşti tu, bă, colecţionar?

- Cine ştie, poate-o s-o citesc !

- Da, bine, lasă, nu acum.

- Hai, băi, să vedem măcar ce zice !

 - Hă, hă, hă, hă, uite, ăsta parcă-i Cosmin, prostu’ ăla de …

 

 Rina : – Sunteţi tare, doamna profesoară !  De dăm lucrare din prima oră…

Profa : – Nu te mai juca în oră, jocurile electronice sunt pentru puşti !

 

- Hai, bă, asta nu mai începe o dată ?

- Cred că scoate nişte perle…

 - Da, mă, veritabile, din… Marea Moartă !

CAPITOLUL I : NIMENI NU ÎNŢELEGE…

Nimeni nu prea înţelege cum e să fii prof. Cum e să fii profă, nu prof. Să fii o femeie, nici frumoasă, nici urâtă, nici bătrână, nici tânără, nici avută, nici săracă, nici dezaxată, nici handicapată, nici… nici. Şi sunt profe care mai şi scriu. Ca, de exemplu, doamna profesoară Mamina de la „Unirea”, tot profă de română, o femeie excelentă, cum o caracterizează elevii. Copiii o iubesc. A scris câteva romane şi poezii. Despre elevi s-a mai scris. Şi Mihail Drumeş nu e singurul care şi-a făcut un renume din asta, şi Ion Minulescu are un roman despre elevi. Dar despre profi, despre viaţa lor de culise nu s-a amintit nimic, poate ceva: pe ici, pe colo, dar în treacăt. Deci scriu. Scriu pentru că scriu. Dacă nu-ţi convine, deschide televizorul, aşază cartea pe genunchi şi picur-o cu grăsime. Aşa ! Mâine deschide-o din nou, măcar să vezi…

- Ce-i cu asta, bă !? Mă seacă.

- Şi pe mine.

Rina: – De unde v-aţi cumpărat inelul, doamna profesoară? E fain !  (fragment din romanul în curs de apariţie)